Omul, pasager pasiv pe nesfarsitele carari astrale ale astronavei inoata in valurile unul ocean deosebit-LUMEA VEGETALA!
Afirmatia nu este doar o figura de stil, ci expresia unui adevar demonstrat , pentru ca aerul, apa, solul si chiar subsolul sunt invadate de plante. Unele se arata ochiului si omul paseste printre ele fara sa le acorde atentia cuvenita, altele sunt minuscule si scapa ochiului sau. Toate insa, ii sunt necesare , chiar daca la prima vedere s-ar parea ca nu ii sunt de nici un ajutor!
Meritul celor de la Hofigal( o companie specializata in fabricarea produselor exclusiv naturale) este acela de a deslusi misterele plantelor, de a crea o legatura puternica intre om si natura, o prietenie al carui rezultat incanta sute de oameni, produsele lor fiind recunoscute la nivel mondial, multe dintre ele fiind premiere mondiale!
Cand am fost contactata din partea
magazinului Dacic Cool primul lucru pe care l-am facut a fost acela de a naviga prin magazinul lor, de a analiza nu doar diversitatea produselor cat mai ales ingredientele folosite in prepararea lor dar si explicatiile de pe site! Am continuat documentarea in momentul in care am primit pachetelul de la ei impreunta cu acel catalog. Ore in sir am citit acele pagini, fascinata de acea legatura puternica dintre natura si om! Nu exista nimic in lume mai captivant decat aceasta prietenie, acest domeniu ( de aceea am si ales sa imi finalizez studiile in acest domeniu). Este esential sa existe o legatura intre om si natura ...Trebuie sa o respectam , sa o intelegem , sa o cunoastem dar fara sa o subordonam.. Si citind brosura celor de la Hofigal am inteles ca ei fac acest lucru, respecta natura si o protejeaza deoarece plantele lor folosite ca materii prime se cultiva pe terenuri fara ingrasamant chimic, erbicide etc ! Acestea sunt produse in sere sau terenuri agricole proprii ecologizate!
Dar puteti sa va convingeti singure, sunteti la un
clic de magazinul lor online, cu preturi de fabrica!
Si nu, nu exagerez.Preturile sunt foarte mici, au foarte multe promotii . De ziua numelui ( indiferent ca te cheama George, Grigore, Ciprian ..ei serbeaza toti sfintii) produsele din cos se vor dubla ! De exemplu in perioada 24-2 octombrie
toti cei cu numele
Ciprian,
dar si persoanele care poarta nume derivate, precum Cipriana sau Cipi,
vor primi cadou, din partea Magazinului online Dacic Cool, dublarea
comenzii.
Plus ca saptamanal veti beneficia de produse gratuite care se vor adauga la comanda. In aceasta saptamana , numita ” saptamana inimii ” pentru comenzile de minim 30 lei, primiti gratis, ca bonus, suplimentul nutritiv
Coenzima Q10 in ulei de catina, de la Hofigal. Promotia saptamanii se cumuleaza cu celelalte promotii in desfasurare.
Deschiderea unui magazin online mi se pare o idee foarte buna, avantajele shopingului online fiind multiple:
-cel mai important este pretul redus al produselor
-nu mai cheltuim bani pe benzina
-timpul alocat cumparaturilor online este redus
-promotiile sunt mult mai diversificate
Asadar
magazinul Dacic Cool reprezinta o alternativa foarte buna! Putem cumpara romaneste, avem de ales dintr-o gama larga de produse, stim ce cumparam, preturile sunt foarte mici, promotiile sunt foarte bune, ingredientele produselor sunt atent selectate si au origini bio si foarte important pentru mine GASIM SI REMEDII NATURALE.
Sunt nerebdatoare sa descopar beneficiile
Uleiului de peste si al uleiului de catina disponibil atat pentru noi cei mari cat si pentru copii, sa imi tratez gripa cu remedii naturale precum
Echinaceea ,sa am grija de sanatatea creieruiul meu si al micutei mele cu ajutorul produsului
Omega 3 & Omega 6 vegetal pentru copii
iar lista ar putea continua la infinit dearece sunt foarte multe produse naturale disponibile pe site precum si o gama foarte larga de ceaiuri pentru diferite afectiuni! Eu zic ca merita sa sustinem un astfel de magazin !
Si lucrurile bune nu se termina aici! Va invit sa testati alaturi de mine doua dintre produsele oferite de
magazinul Dacic Cool ! Puteti castiga prin tregere la sorti samponul 5R si gelul anticelulitic Supliform!
Eu voi testa la intensitate maxima lotiunea contra caderii parului Chel Stop( despre care am citit numai lucruri bune) , sapunul moale vegetal impreuna cu balsamul pentru par, folosite impreuna promit un rezultat vizibil! Recunosc ca sunt foarte curioasa in privinta acestor produse, am mari asteptari de la ele! Daca rezultatul va fi unul bun voi recumpara produsele atat pentru mine cat si pentru voi pentru a vi le oferi la urmatorul Gv!
Daca v-am facut curioase va astept sa va inscrieti la concurs.
Regulile sunt simple:
-sa ma urmariti prin gfc
-like si share daca aveti fb
-sa imi lasati o adresa de email pt a da de voi in cazul in care veti castiga
Concursul dureaza o saptamana , pe 1 voi anunta castigatoarea!
Tot ce trebuie sa faceti este sa imi lasati un comentariu la aceasta postaresi puteti castiga samponul 5R si gelul anticelulitic Supliform!
Edit: Voi aprecia in mod deosebit comentariile la subiect, mai exact parerea vostra despre acest brand romanesc!
Castigatoarea concursului este
sakura!
Te rog da-mi un email cu datele tale la magnetzica@yahoo.com